Am venit pe lume in primavara anului 1929, in casa bunicului meu, profesorul universitar Paul Adolf Grunau. Locuinta era situata in parcul Bonaparte, pe strada Paris la numarul 13, in imediata vecinatate a Pietei Victoria de astazi.
foto randul de sus: Paul Adolf Grunau, [...], Radu Grunau,, Ella Grunau, jos: Principesa Ileana, Eugenia Grunau, Alice Grunau Dimancescu cu Radu Mihai Dimancescu, Ioan Dimancescu
A urmat trecerea la o noua dimensiune prin captarea unor noi imagini de meleaguri necunoscute mie pana atunci si a unor trairi intense in cadrul vrajit, de un pitoresc aparte, al lumii viticole. Pretextul: deplasarea din Bucuresti la casa si gospodaria de la vie, raiul ce l-a intruchipat acest colt de tara pentru copilaria si adolescenta mea.
In acea perioada interbelica, deplasarile rutiere intre regiuni si orase se faceau cu precadere pe calea ferata, cu necesitatea de a completa partea finala a calatoriei cu trasura, automobilul fiind mai putin raspandit ca astazi si ne la indemana tuturor.
Afara de aceasta, o calatorie cu trenul avea farmecul ei privind confortul si prezenta vagonului restaurant, ceea ce pentru mine constituia un miraj special. Asa se face ca am facut cunostiinta cu fascinanta Gara de Nord si cu deplasarea cu clasa a II-a (erau trei clase) prin Ploiesti Sud catre gara Albesti-Muru, situata pe tronsonul Ploiesti – Buzau, la 17 km de Ploiesti. Ajunsi aici, foloseam una din trasurile venite la gara pentru calatorii coborati din tren.
Trasurile conduse de cunoscutii birjari Olteanu, Voicila, Ciusca sau Nabadae veneau la gara parcurgand 4 km (de cele mai multe ori cu clienti care luau trenul) si plecau regulat spre podgoriile din Valea Mieilor sau Urlati, pline cu membri familiilor din Bucuresti sau Ploiesti.
(in gara la Albesti-Muru/1934)
Descinderile mele la Via Grunau din Valea Mieilor erau de-a dreptul spectaculoase.
Parcurgand vadul Cricovului Sarat in dreptul satului Albesti-Paleologu sau folosind alta varianta, se traversa soseaua nationala, apropiindu-ne subit de poalele dealurilor brazdate de podgorii, de vai si creste ce se reunesc. Verdele dominant al plantatiilor viticole, disciplinat geometric pe randuri, razoare si poteci se impestriteaza armonic cu acoperisurile rosii ale cramelor si conacelor mai mari sau mai mici.
Sunt imagini ce delecteaza privirea spre Valea Calugareasca, Valea Mieilor sau Urlati.
Drumul ajunge la o raspantie de cai. Aici era situat un mic magazin mixt, “La Mitica‘ncurca lume”, unde drumetii opreau pentru o legatura de covrigi sau pentru cate un pahar din “nectarul viilor”.
Mai existau un centru volant de reparat biciclete si cel mai important, postul telefonic, unic pe toata zona viticola. Pe o raza de 2-3 km se primeau aici avize pentru cate o convorbire solicitata de rudele si prietenii din Bucuresti sau Ploiesti. Unul din baietii lui Nea Mitica incalecand o bicicleta (pe deselate) sosea la conac si inmana preavizul de convorbire cu specificatia de a veni peste 3 ore la telefon.
De “La Mitica’ncura lume”, inaintand in zona de panta a podgoriilor, se deschideau trei drumuri: doua pe crestele dealurilor iar al treilea pe valea dintre ele.
Drumurile situate pe culmi erau de un rar pitoresc, avand o delimitare continua pe parti, formata din uluci si garduri ale multiplelor proprietati viticole, asezari curate, vesele si cu farmec provincial, cu crame, casute si chiar conace stranse spre drumeag. In spatele curtilor, deschizandu-se pe ambele parti ale drumurilor, erau pante rapide, descendente, cu plantatii de vii aliniate pe araci. Drumurile aveau latimea unei carute, docar sau vehicul. Din loc in loc trecerea se largea in dreptul portilor laterale, pentru a inlesni circulatia ocazionala din sensuri opuse. Aceste drumuri minunate poarta numele generic de “slemne”. Dar astfel de drumeaguri avand schimbarea de decor dupa fiecare cotitura erau situate si pe firul vailor care colectau pantele adiacente. Ele se diferentiau printr-o oarecare supralargire fata de slemnele amintite de pe creste, fiind delimitate la fel ca cele de creasta, cu ulucile intrerupte numai de prezenta portilor. Specific pentru ele era infundarea drumului acolo unde se termina si valea dintre dealuri.
Revenind la descrierea sumara a celor trei directii formate de raspantia situata “La Mitica’ncura lume”, voi enumera cateva proprietati marcante ca stil pitoresc sau ca anvergura de gospodarii viticole.
(1) Privind de la stanga spre dreapta, spre cota cea mai inalta (punctul trigonometric Schiau) se zareau via Baicoianu, via Constantinescu, via si vila cu platformele asfaltate Aurica Mateescu si alte zeci de proprietati, pozitionate pe slemnele crestelor ce deverseaza in final spre Valea Claugareasca, precum viile Fernic, Dukee si via Haret.
(2) Drumeagul median situat pe fundul vaii se croia in spatele carciumii “La Mitica’ncura lume” si avea incepand din raspantia mare proprietatea familiei Babes cu pretentioasa vila in stil brancovenesc si instalatiile viticole aferente compuse din pivnite, crame si alte acareturi, toate apartinand firmei vestitului restaurant de pa Calea Victoriei din Bucuresti: Babes si Rasnoveanu. In continuare se succedau viile si conacele lui Bujor si Mihaela Condeescu, ale generalului doctor Georgescu, o mica bisericuta si alte proprietati mai modeste, printre care via si gospodaria Elenei Clucereasa, situata chiar la fantana din raspantie.
(3) In fine, in dreapta rascrucii, se zareau, urcand pe drumul tipic de slemne, perspectivele adanci ale unor imagini fascinante, orientate esalonat spre munte. Pantele abrupte de vii merg spre Valea Pietrei, Podul Florilor, Jercalai pana spre codrul Verbilei. Se remarca viile, cramele si vilele proprietatilor: Greceanu, Liloiu, Badoi, Visarion, Slavescu. Si in special via si constructia originala, cu tenta fantastica, o mixtura de stiulri, vila realizata de colonelul erou al primului razboi mondial - Malamuceanu. Constructia are cand aspectul unei fortarete, cand stilul elegant al unui mic castel, cand alura enigmatica a unui observator astronomic. La fel si gradina sa, amplasata spre o panta deversanta rapida, era garnisita cu mici esantioane de stanci, tufisuri alpine si brazi, fiind pavata cu lespezi neregulate de piatra.
Reluand, in drumul nostru catre via Grunau am plecat din gara Albesti-Muru, am traversat soseaua nationala si am patruns in Valea Mieilor, lasand in stanga ulucile aliniate ale viei ministrului Bejan. Depasind amintitului popas al drumetilor de “La Mitica’ncurca lume”, cu raspantia celor trei drumuri, orientate spre panta abrupta a dealului, drumul mare vicinal coteste brusc la dreapta. Aici se casca amenintatoare o prapastie uriasa in largime, cu adancuri abisale pentru perceptiile mele de atunci. Prapastia evoluase ca proportii intr-un mod cat se poate de real, modelata de ploile puternice, torentii vijeliosi si probabil de alunecari de teren. In amintirile oamenilor batrini, legate de jocurile cu sania din iernile inzapezite ale copilariei lor din primul razboi mondial, amenintatoarea prapastie era doar o soava adanca. Drumul se indrepta, inevitabil, spre un pod urias din lemn, cu picioare masive. Pe structura sa se strecurau trasurile incarcate venite de la gara, faetoane, sarete sau care cu boi, arareori cate o masina sau un autocamion cu butoaie, toate asteptandu-si randul cand se intalneau venind din sensuri opuse. Colosul din lemn suferea trepidatii care se amplificau cu vibratiile surde, dar ritmice ale unei improvizatii din plase de sirma montate pe suporti ancorati, suporti care sustineau cea mai de pret traversare a giganticului gol - conducta de petrol ce pulsa aproape continuu, dinspre sondele Urlatiului spre rafinariile Ploiestilor.
Traversand podul, patrundem in ultima parte a Vaii Mieilor, inainte de a traversa vadul Cricovului Sarat. Raul, patruns in sfarsit in relieful campiei, se va relaxa dupa un ultim larg cot. Coborand sensibil cota terenului, drumul vicinal va insoti pe dreapta ulucile viei si locuintei cramelor generalului Condeescu, intrerupte numai de amplasarea monumentui istoric Putul Frumos, o fantana protejata cu arcade si cupola pictate, un vestigiu supus degradarii si implacabil uitarii. In stanga, pe rand, drumul trece pe langa proprietatea consilierului regal general Tomescu urmata de cea a procurorului ploiestean Enescu. In sfarsit, tot pe stanga se afla modesta casuta a birjarului de trasura Nabadae. Apoi se croieste discret un drumeag oblic spre una din pozitiile frontale ale dealului propriu-zis ce parca tocmai aici a hotarat sa se separe de porumbul sesului din lunca Cricovului Sarat. Drumeagul lateral pomenit se defineste la inceput foarte stramt, in limitele unei vehicul si este impregnat puternic in relieful dealului. Pe taluzurile laterale se disting urmele evidente ale unui vechi cimitir, relicva a unui eveniment dramatic - ciuma lui Caragea. Se remarca prezenta la bifurcarea drumurilor a unei cruci de piatra amplasata pe o mica colina (datata cu o inscriptie cu litere slavone – atestare istorica a ciumei lui Caragea Voda, cand si-au gasit fulgeratorul sfarsit mii de oameni din regiunea Urlatiului, inmormintati aici, intr-o zona izolata. Astfel, drumeagul delimiteaza spre drumul mare vicinal pe care se face circulatia carelor si trasurilor (calatorilor), ultima proprietate inaintea vadului Cricovului, inainte de patrunderea spre Urlati, reprezentind via Eforiei Asezamintului Spitalului Brancovenesc din Bucuresti, cu toate anexele unei gospodarii viticole. Urmeaza lunca, pe alocuri impadurita, a Cricovului Sarat, marcand aceasi proprietate.
La confluenta drumului mare vicinal cu drumul croit pe diagonala despre care s-a relatat si care deservea viile, erau situate casele si cramele apartinand podgoriilor profesor unversitar Paul Adolf Grunau, ale familiei D.D. Eustatiu si Titica Eustatiu. De la vadul Cricovului Sarat care venea sclipind bizar, serpuind spre ses cu pete apreciabile de pacura reziduala de la schelele situate in zona superioara a raului, drumul mare vicinal depaseste vadul intrand in Arionesti, suburbie a Urlatiului, loc de unde venea mare parte din forta de munca pe perioada muncilor viticole. Astfel, trasurile goale, usurate de podgoreni sau de vizitatorii lor veniti cu trenul la Albesti-Muru gara pentru a descinde la conacele din Valea Mieilor, se reintorceau dupa o cursa de 4 km in veselul targ al Urlatiului, care treptat lua aspectul de mic orasel. Activitatile viticole mergeau cot la cot cu dinamica intereselor si efervescenta exploatarilor petroliere.
Drumurile situate pe culmi erau de un rar pitoresc, avand o delimitare continua pe parti, formata din uluci si garduri ale multiplelor proprietati viticole, asezari curate, vesele si cu farmec provincial, cu crame, casute si chiar conace stranse spre drumeag. In spatele curtilor, deschizandu-se pe ambele parti ale drumurilor, erau pante rapide, descendente, cu plantatii de vii aliniate pe araci. Drumurile aveau latimea unei carute, docar sau vehicul. Din loc in loc trecerea se largea in dreptul portilor laterale, pentru a inlesni circulatia ocazionala din sensuri opuse. Aceste drumuri minunate poarta numele generic de “slemne”. Dar astfel de drumeaguri avand schimbarea de decor dupa fiecare cotitura erau situate si pe firul vailor care colectau pantele adiacente. Ele se diferentiau printr-o oarecare supralargire fata de slemnele amintite de pe creste, fiind delimitate la fel ca cele de creasta, cu ulucile intrerupte numai de prezenta portilor. Specific pentru ele era infundarea drumului acolo unde se termina si valea dintre dealuri.
Revenind la descrierea sumara a celor trei directii formate de raspantia situata “La Mitica’ncura lume”, voi enumera cateva proprietati marcante ca stil pitoresc sau ca anvergura de gospodarii viticole.
(1) Privind de la stanga spre dreapta, spre cota cea mai inalta (punctul trigonometric Schiau) se zareau via Baicoianu, via Constantinescu, via si vila cu platformele asfaltate Aurica Mateescu si alte zeci de proprietati, pozitionate pe slemnele crestelor ce deverseaza in final spre Valea Claugareasca, precum viile Fernic, Dukee si via Haret.
(2) Drumeagul median situat pe fundul vaii se croia in spatele carciumii “La Mitica’ncura lume” si avea incepand din raspantia mare proprietatea familiei Babes cu pretentioasa vila in stil brancovenesc si instalatiile viticole aferente compuse din pivnite, crame si alte acareturi, toate apartinand firmei vestitului restaurant de pa Calea Victoriei din Bucuresti: Babes si Rasnoveanu. In continuare se succedau viile si conacele lui Bujor si Mihaela Condeescu, ale generalului doctor Georgescu, o mica bisericuta si alte proprietati mai modeste, printre care via si gospodaria Elenei Clucereasa, situata chiar la fantana din raspantie.
(3) In fine, in dreapta rascrucii, se zareau, urcand pe drumul tipic de slemne, perspectivele adanci ale unor imagini fascinante, orientate esalonat spre munte. Pantele abrupte de vii merg spre Valea Pietrei, Podul Florilor, Jercalai pana spre codrul Verbilei. Se remarca viile, cramele si vilele proprietatilor: Greceanu, Liloiu, Badoi, Visarion, Slavescu. Si in special via si constructia originala, cu tenta fantastica, o mixtura de stiulri, vila realizata de colonelul erou al primului razboi mondial - Malamuceanu. Constructia are cand aspectul unei fortarete, cand stilul elegant al unui mic castel, cand alura enigmatica a unui observator astronomic. La fel si gradina sa, amplasata spre o panta deversanta rapida, era garnisita cu mici esantioane de stanci, tufisuri alpine si brazi, fiind pavata cu lespezi neregulate de piatra.
Reluand, in drumul nostru catre via Grunau am plecat din gara Albesti-Muru, am traversat soseaua nationala si am patruns in Valea Mieilor, lasand in stanga ulucile aliniate ale viei ministrului Bejan. Depasind amintitului popas al drumetilor de “La Mitica’ncurca lume”, cu raspantia celor trei drumuri, orientate spre panta abrupta a dealului, drumul mare vicinal coteste brusc la dreapta. Aici se casca amenintatoare o prapastie uriasa in largime, cu adancuri abisale pentru perceptiile mele de atunci. Prapastia evoluase ca proportii intr-un mod cat se poate de real, modelata de ploile puternice, torentii vijeliosi si probabil de alunecari de teren. In amintirile oamenilor batrini, legate de jocurile cu sania din iernile inzapezite ale copilariei lor din primul razboi mondial, amenintatoarea prapastie era doar o soava adanca. Drumul se indrepta, inevitabil, spre un pod urias din lemn, cu picioare masive. Pe structura sa se strecurau trasurile incarcate venite de la gara, faetoane, sarete sau care cu boi, arareori cate o masina sau un autocamion cu butoaie, toate asteptandu-si randul cand se intalneau venind din sensuri opuse. Colosul din lemn suferea trepidatii care se amplificau cu vibratiile surde, dar ritmice ale unei improvizatii din plase de sirma montate pe suporti ancorati, suporti care sustineau cea mai de pret traversare a giganticului gol - conducta de petrol ce pulsa aproape continuu, dinspre sondele Urlatiului spre rafinariile Ploiestilor.
Traversand podul, patrundem in ultima parte a Vaii Mieilor, inainte de a traversa vadul Cricovului Sarat. Raul, patruns in sfarsit in relieful campiei, se va relaxa dupa un ultim larg cot. Coborand sensibil cota terenului, drumul vicinal va insoti pe dreapta ulucile viei si locuintei cramelor generalului Condeescu, intrerupte numai de amplasarea monumentui istoric Putul Frumos, o fantana protejata cu arcade si cupola pictate, un vestigiu supus degradarii si implacabil uitarii. In stanga, pe rand, drumul trece pe langa proprietatea consilierului regal general Tomescu urmata de cea a procurorului ploiestean Enescu. In sfarsit, tot pe stanga se afla modesta casuta a birjarului de trasura Nabadae. Apoi se croieste discret un drumeag oblic spre una din pozitiile frontale ale dealului propriu-zis ce parca tocmai aici a hotarat sa se separe de porumbul sesului din lunca Cricovului Sarat. Drumeagul lateral pomenit se defineste la inceput foarte stramt, in limitele unei vehicul si este impregnat puternic in relieful dealului. Pe taluzurile laterale se disting urmele evidente ale unui vechi cimitir, relicva a unui eveniment dramatic - ciuma lui Caragea. Se remarca prezenta la bifurcarea drumurilor a unei cruci de piatra amplasata pe o mica colina (datata cu o inscriptie cu litere slavone – atestare istorica a ciumei lui Caragea Voda, cand si-au gasit fulgeratorul sfarsit mii de oameni din regiunea Urlatiului, inmormintati aici, intr-o zona izolata. Astfel, drumeagul delimiteaza spre drumul mare vicinal pe care se face circulatia carelor si trasurilor (calatorilor), ultima proprietate inaintea vadului Cricovului, inainte de patrunderea spre Urlati, reprezentind via Eforiei Asezamintului Spitalului Brancovenesc din Bucuresti, cu toate anexele unei gospodarii viticole. Urmeaza lunca, pe alocuri impadurita, a Cricovului Sarat, marcand aceasi proprietate.
La confluenta drumului mare vicinal cu drumul croit pe diagonala despre care s-a relatat si care deservea viile, erau situate casele si cramele apartinand podgoriilor profesor unversitar Paul Adolf Grunau, ale familiei D.D. Eustatiu si Titica Eustatiu. De la vadul Cricovului Sarat care venea sclipind bizar, serpuind spre ses cu pete apreciabile de pacura reziduala de la schelele situate in zona superioara a raului, drumul mare vicinal depaseste vadul intrand in Arionesti, suburbie a Urlatiului, loc de unde venea mare parte din forta de munca pe perioada muncilor viticole. Astfel, trasurile goale, usurate de podgoreni sau de vizitatorii lor veniti cu trenul la Albesti-Muru gara pentru a descinde la conacele din Valea Mieilor, se reintorceau dupa o cursa de 4 km in veselul targ al Urlatiului, care treptat lua aspectul de mic orasel. Activitatile viticole mergeau cot la cot cu dinamica intereselor si efervescenta exploatarilor petroliere.
N-am citit decat foarte putin dar pare foarte interesant, sper sa reusesc sa citesc in curand tot.Felicitari pentru blog, este foarte reusit
RăspundețiȘtergere