memorii Radu Mihai Dimancescu (1929-2017)

Anul 1944


Revenind la paradoxurile inregistrate, pe intinsul tarii domnea o nefireasca armonie dublata de o relativa si ciudata imbelsugare. Adevarul este ca pana la acea data a primaverii lui '44 meleagurile romanesti fusesera ocolite de ororile razboiului, de un front in contact direct cu populatia civila si avutiile ei, fara sa mai adaugam teroarea incursiunilor aeriene din est, ca si inexistente.

La Bucuresti, in ultimele luni, exercitiile de aparare pasiva si de camuflaj pe timpul noptiilor fusesera tot mai dese. Se anuntase subit scurtarea anului scolar incepand din 31 martie! De unde sa stim la acea data ca evenimentele in curs vor determina, printr-un refugiu impus de aparitia cruntelor bombardamente cat si ulterior de inaintarea trupelor sovietice, o intrerupere a activitatilor scolare pana la 1 noiembrie in acelasi an.

Pe 4 aprilie '44 Bucurestiul era bombardat de aviatia americana la orele pranzului. Avioanele de bombardament insotite de protectia celor de vanatoare pana la Turnu Severin veneau de mult mai aproape (Italia). O serie de orase mari din Romania devenisera tinta bombardamentelor psihologice americane care cautau sa obtina demoralizarea si iesirea Romaniei din razboi: Constanta, Brasov, Galati au inregistrat pagube importante, exclusiv la nivelul populatiei civile, fara atacarea altor obiective (gari, fabrici etc.).
In acea zi de 4 aprilie, Bucurestiul traieste un adevarat carnagiu in zona Garii de Nord, Marfuri si Triaj pe fondul exodului de populatie civila ce se refugia din calea frontului din Bucovina si Moldova catre Oltenia si Banat. Mii de oameni au fost ucisi de exploziile bombelor si de suflul lor. Atunci a murit si artistul Vasilache (Stroe si Vasilache), facut “afis” pe zidul cladirii langa care a fost surprins…

In plina perioada de bombardamente am trait clipe dramatice parasind Bucurestiul in dupa-amiaza de 5 aprilie 1944. Am traversat Ploiestiul cu intreaga familie incarcata intr-un autocamion cu prelata si cu o bruma de lucruri de pret salvate in drumul nostru spre via Radalicella, unde impreuna cu mama si cu Teti am ramas in refugiu pana la 6 septembrie 1944.
Retragandu-ne spre vie pe Soseaua Buzaului, dupa iesirea din Ploiesti ne-am incrucisat cu o coloana militara (la nivelul unei divizii), scoasa din lupta si trimisa spre refacere in interiorul tarii. Venuau direct de pe front intr-o imagine lugubra: figuri descompuse, obosite, haituite. Toate acestea le inregistram pe fundalul trist, demoralizant al ruinelor fumegande din Ploiestiul bombardat.

La vie, prima masura adecvata incercarilor ce ne amenintau la tot pasul ziua sau noaptea a fost construirea unui adapost anti-aerian. Sub amenintarea bombardamentelor sovietice, acesta fusese initiat in 1941 la nivelul unui simplu adapost cu trepte. In 1944 a fost amenajat cu barne, dulapi grosi si un strat compact de pamant deasupra. Era amplasat la circa 25 metri de casa si putea fi folosit de 8 persoane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu