Un August fierbinte

Intr-o dupa amiaza de august '44 am zarit la confluenta drumului nostru (al viilor Grunau si Eustatiu) cu drumul vicinal ce mergea catre Cricov doi indivizi de circa 30-35 ani, imbracati in pantaloni si camasa militara, nebarbieriti de cel putin doua zile. Intrebandu-i ce vie cauta, pareau a fi cam incurcati. Auzind de la mine ca tatal meu si unchiul meu erau ofiteri, au renuntat sa mai inainteze spre noi. In mintea mea a incoltit suspiciunea asupra adevaratei lor identitati. Cei doi, intuind ce se intampla in mintea mea si incercand sa motiveze prezenta in zona au justificat, parca trezindu-ma la realitate, ca frontul se apropie, iar ei ca specialisti in balistica cerceteaza in prezent dealurile, cautand potentiale pozitii, cat mai strategice, pentru amplasarea unor baterii grele de camp. Cei doi au transat discutia, intentionand in mod vizibil sa se descotoroseasca de mine, care doream acelasi lucru, fiindca era clar ca daca nu erau spioni parasutati erau niste dezertori care cautau haine civile si mancare fara alte complicatii. In seara respectiva, dupa ce am aprins fitilul lampilor cu gaz, am fost mai atent ca altadata la latratul celor trei dulai.
Peste numai cateva saptamani, larma cainilor in puterea noptii si lasatul sarmei ghimpate, de regula langa stalpi, va marca strecurarea printre gospodarii, ocolindu-le sistematic, a ostasilor germani care supravietuisera ofensivei sovietice si intoarcerii armelor de catre fostii lor camarazi romani. In goana lor nebuna, nemtii cautau obsedant nord-vestul dupa busola.

Spre sfarsitul zilelor fierbinti din august, comunicatele militare ale Statului Major Roman anuntasera declansarea unei mari ofensive sovietice la Iasi, care s-a extins imediat pe frontul Basarabiei. Rusii exploatand cu succes capetele de pod de peste Nistru, situate la nord si sud de Tighina prefigurau intentia unei actiuni de incercuire a trupelor germane care rezistau in intrandul de la Chisinau.

Era limpede ca directia presiunii trupelor maresalului sovietic Malinovski actiona paralel cu cursurile Prutului si Nistrului, precum si paralel cu Carpatii Rasariteni, impiedicand transformarea acestora in obstacole naturale pe directia strategica est-vest, directie care reprezenta sensul firesc al marii ofensive sovietice. Astfel, liniile logistice si de aprovizionare ale armatei a 4-a romane (gen. Steflea) erau amenintate sa devina subit foarte scurte si in curand sa nu mai fie strategic functioanle deoarece replierea/retragerea trupelor romane spre vest era neoperationala, granita cu Ungaria fiind situata pe lantul muntilor Carpati conform Dictatului de la Viena.
Totusi, desi ofensiva sovietica din 19 august 1944 nu se caracteriza prin surpriza, ea fiind previzibila din luna aprilie a aceluiasi an, aceasta actiona sinergic pe conlucrarea a doua fronturi ale armatei: Frontul 2 Ucrainean/marsal Malinovschi si Frontul 3 Ucrainean/maresal Tolbuhin. Prima grupare actionand in sectorul Iasi - Targu Frumos - Podul Ilioaiei, avand o actiune manevriera de rupere, a doua grupare in spatiul Chisinau-Tighina, avand o actiune de fixare, ulterior de lichidare potentiala a incercuirii preconizate.

Comunicatele Statului Major se limitau la exprimari conventionale, ambigue, ca: “lupte deosebit de crancene, cu pierderi de ambele parti” sau “trupele noastre s-au repliat pe pozitii dinainte stabilite”. In intervalul scurs de la 19 la 24 august 1944 nu s-au inregistrat evenimentele militare scontate de sovietici: “ruperi de front care sa finalizeze crearea unor brese, exploate de patrunderea unor forte de izbire si realizarea unei batalii decisive cu incercuiri si nimiciri de forte si tehnica militara cantitativa”.
In aceasta perioada armatele 6 si 8 germane intercalate intre armatele 3 si 4 romane (la nordul si sudul frontului romano-german Ucraina de Sud comandat de generalul Hans Friessner) au conlucrat loial si camaraderesc, frontul fiind unitar si omogen ca eforturi de coordonare si in special continuu ca articulare de mari unitati.

Evenimentele politice, care au determinat practic modificarile in raportul de forte de lupta prin actul de la 23 August '44 au intrerupt efectiv planul de campanie prin care se executa o retragere controlata a trupelor Axei pe linia fortificata de cazemate Focsani - Namoloasa - Galati. Odata cu oprirea trupelor sovietice, pe acest aliniament, maresalul conducator Antonescu ar fi putut duce tratative convenabile cu Moscova pentru incheierea unui armistitiu.

In cadrul frontului dezarticulat prin iesirea din ostilitati a Romaniei, s-au creat goluri de neinlocuit prin desprinderea din dispozitivul “Ucraina de Sud” a armatelor a 3-a si a 4-a romane care asigurau flancurile Armatelor a 6-a si a 8-a germane, situatie care le-ar fi pus pe cele din urma in situatia de a fi incercuite si nimicite de catre sovietici.
Pana la urma, cu efectivele descompletate, avand pierderi apreciabile, armatele a 6-a si a 8-a germane au rupt contactul cu inamicul sovietic si au trecut in grupuri de lupta independente Carpatii Rasariteni. Trecand in podisul Transilvaniei s-au reconstituit in structurile initiale si au refacut linia frontului impreuna cu cele 3 armate ungare. In continuare, dupa 1 octombrie '44 aceleasi mari unitati germane iau parte la luptele de la Lacul Balaton, Budapesta si la cele din Muntii Tatra.

In seara zilei de 23 August am receptionat in sufrageria viei din Valea Mieilor la aparatul de radio Philips proclamatia Regelui Mihai privind incheierea armistitiului (lucru care avea sa se intample abia pe abia pe 12 septembrie) cerut de catre poporul roman. Regele anunta iesirea din razboiul dus impotriva URSS cat si impotriva celorlalte Natiuni Aliate (Marea Britanie si SUA). Se anunta si intoarcerea armelor impotriva armatei germane. In noua ipostaza, armatele romane alaturi de trupele “glorioasei armate sovietice”, vor elibera teritoriul tarii de fortele germano-ungare, realizand anularea Dictatului de la Viena prin recuperarea Ardealului.

A doua zi tineretul din Valea Mieilor si invitatii nostri obisnuiti din Urlati ne-am intilnit pentru ultima oara pe terenul de volei dintre pitorestile noastre vii si asezari.
Nimeni dintre noi nu avea chef de joc, napaditi fiind de fel de fel de ganduri cenusii, numarand zilele foarte putine pana ce armatele puhoiului bolsevic se vor revarsa spre centrul tarii, atingand si zona noastra pe directia Buzau - Ploiesti.
Si-a facut aparitia dinspre viile Babes si un tanar mai rasarit decat noi, cu vreo 10 ani mai mare, purtat de o cabrioleta. Era chiar fiul marelui proprietar viticol, co-asociat al firmei “Babes si Rasnoveanu”, celebrul restaurant din Bucuresti, de pe Calea Victoriei. Personajul era in posesia comunicatelor militare care anuntau orasele “eliberate” prin actiunea victorioasa a Armatei Rosii care cucerise Bacaul si se scurgea spre sudul Moldovei. Tanarul Babes, implicat in actiunile si afacerile tatalui sau, ne spune grav ca vom avea mari deceptii cei care, inca optimisti, asteapta cu incredere sosirea armatelor sovietice “eliberatoare”. Ne vom trezi curand la realitate cand hoardele barbare ale trupelor bolsevice vor da cu nasul de atmosfera burgheza si cea a “mosierilor exploatatori” viticoli. Se vor face reforme sociale printre devastari si violuri, a incheiat tanarul atentionarea. Trebuie spus ca previziunile mentorului nostru ne-au parut exagerate si ne-au socat. In faptul serii ne consolam ca cel putin numai asteptam a doua zi bombardamente anglo-americane, care incetasera definitiv.

Trebuie sa precizez ca inca inainte ca evenimentele in curs sa se precipite, eram obsedat de imagini recente ce reprezentau retragarea frontului germano-roman sub presiunea constanta a armatei rosii revarsata de la Cotul Donului pana pe meleagurile nostre. In inchipuirea mea vedeam o inclestare intre inamicii principali - rusi si nemti - disputandu-se pozitie cu pozitie, transee cu transee. Pe dealurile cu vii vedeam amplasate tunuri camuflate chiar si in spatele casei noastre. Macabra linie a frontului trebuia sa ne separe pana in ultimul moment: lumea libera care inca se retragea si lumea fortelor demonice ce se revarsa implacabil, parjolind viata si extirpand orice forma de civilizatie, traditie si bunastare.

In mare graba am inceput operatiile de transformare a gospodariei. Incepusem sa camuflam intrarea in pivnita boltita de sub casa, care avea o singura scara de acces cu trepte largi de piatra, demontand usile masive de stejar de pe tocul existent, construind un paravan de scanduri si amplasand butoaie mari la intrarea improvizata. Astfel am facut o cosmetizare constructiva a intrarii in pivnita simuland doar o nisa, cu pardoseala falsa. In spatiul nisei simulate am depozitat ca pretext functional catava putini, hardaie si butoiase mici.

De acum urma asteptarea care nu a durat prea mult. Emisiunile prinse la radioul nostru ne comunicau ca intre timp prezenta trupelor sovietice (nespectaculoase in viteza de inaintare) nu va intirzia sa se faca simtita si in zona noastra.

Urma o zi de foc la propriu si figurat. Fiind inca august, ziua continua sa fie lunga. Inca de la orele tarzii ale noptii dinspre 28 spre 29 august in intunericul de nepatruns si al cerului de acum parasit de raidurile aviatiei ango-americane si implicit de prezenta iscoditoare a multiplelor reflectoare s-a distins zgomotul surd si scrasnetul de frane al motoarelor tancurilor sovietice. Acestea aveau sa cantoneze la Albesti, in limita cursului raului Cricovul Sarat, sub imperiul prudentei nedepasind acest aliniament natural tactic pana in ziua urmatoare. Apoi o tacere desavarsita, dar prevestitoare a unor evenimente dramatice a cuprins toata zona in care nu se realizase contactul intre invadatorii sovietici si fortele antiaeriene germane din zona petroliera Ploiesti - Valea Prahovei.

Pe 29 august '44 inainte de spargerea zorilor, vazduhul a explodat subit prin declansarea katiuselor sovietice si prin asurzitorul uruit al tancurilor ce demarau spre amplasamentele tunurilor germane de pe Valea Calugareasca - Chitorani - Bucov, acolo unde inca de acum 3 ani era pozitionata strategic divizia a 5-a antiaeriana germana a generalului Kuderna.
Astfel, actionand din capetele de pod realizate inca din seara zile de 28 august peste Cricovul Sarat - atat paralel cu soseaua nationala cat si la sud de aceasta, pe axul caii ferate, tavalugul sovietic depasise podul rutier si iesise din Albesti. Intre timp, trupe din armata a 4-a romana flancate de trupele Frontului II Ucrainean Maresal Malinovski au declansat ofensiva spre Ploiesti. Varfurile de lance ale celor doua mari grupari romano-sovietice erau: pe zona de ses, pe axul feroviar, Divizia 18 infanterie romana, iar pe sub dealuri, pe soseaua nationala, unitati de tancuri din brigada a 6-a moto-infanterie sovietica. Angajamentul inevitabil dintre sovietici si nemti s-a produs la orele timpurii ale zilei, trupele sovietice fiind oprite si obligate sa se desfasoare in evantai larg pe campie cat si prin viile de sub dealuri de catre focul concentrat al apararii din zona Valea Calugareasca – Chitorani. Tunurile antiaeriene de 88 mm erau amplasate in imediata apropiere a soselei si nemtii au valorificat cu eficienta maxima lupta la sol, scotand din lupta zeci de tancuri sovietice. In criza de artilerie anti-tanc, aceasta intrebuintare schimbata in lupta la sol fusese practicata in premiera cu 2 ani inainte de maresalul Erwin Rommel in Africa de Nord, dand un randament cu mult peste asteptari. Trebuie spus ca avand superioritate cantitativa si manavriera, tancurile sovietice au obtinut, cum era si firesc, intrarea in Ploiesti pana in seara zilei. De asemenea, trebuie remarcat ca in dramatica inclestare amplasamentele germane de tunuri nu aveau linii de retragere. Aceasta a cauzat lipsa de luare de prizonieri si chiar lichidari (executii) de militari germani care supravietuisera luptei si incercasera sa se predea conform uzantelor internationale. Mai favorizate au fost pozitiile de amplasare ale tunurilor germane situate la Bucov (6 km de Ploiesti) unde Valea Teleajanului din imediat apropiere a permis majoritatiii trupelor germane sa se strecoare spre Ardeal prin Slanic, fara tehnica militara grea care ii ingreuna la deplasare.

Astfel, in conditiile defectiunii romanesti prin actul de la 23 August, o buna parte din efectivele armatelor a 6-a si a 8-a germane au scapat din incercuirea ce se prefigura la Chisinau unde frontul a fost complet dezarticulat prin iesirea din lupta a romanilor. Prin ruperea contactului cu inamicul sovietic, grupul de armate Ucraina de Sud, de sub comanda generalului Hans Friessner a fost lichidat. Dupa cum am relatat, suprafata Ardealului a fost singura zona din Romania in care fortele germane printre care si armatele a 6-a si a 8-a s-au restructurat si rearticulat din mers.
Recucerirea completa a Ardealului (cel de Nord fusese cedat prin Dictatul de la Viena) de catre armatele 1 si 4 romane a fost finalizata la 1 octombrie 1944. Dupa aceasta data teatrul de razboi iese din perimetrul hotarelor firesti ale Romaniei, mutandu-se in Ungaria si Cehoslovacia, cu participarea a 16 divizii romanesti.

Trebuie subliniat ca via noastra din Valea Mieilor Urlati a fost scutita prin actul de la 23 August de parjolul pricinuit de retragerea succesiva care parea inevitabila. Am fost ocoliti si de jafurile si de crimele bandelor de invadatori. Armata sovietica ce depasise in revarsarea ei aliniamentul Ploiesti – Urlati - Muru concentrase un adevarat tavalug pe directia strategica, fara dislocari de trupe in zonele de ramificari laterale.

Incepand cu a treia zi, aspectul structural al armatei sovietice se schimba. Marile unitati sovietice utilate consistent cu tehnica moderna americana (camione Studebaker si tancuri) se scursese fara a fi intilnit o rezistenta consistenta, realizand o bresa de mare anvergura. Beneficiasera de mobilitatea lor si de factorul surpriza cauzat de iesirea tarii noastre din camaraderia de arme romano-germana. Acum, aceste divizii calite in lupte si cu aplombul unei dotari moderne incetasera sa curga fluent pe drum. Aparea pe soseaua ce venea dinspre Moldova o armata statica, cu aspect asiatic, un puhoi cu carute, cu corturi de campanie si cete de cazaci calari. Un imens furnicar cu aspect de hoarda. Intregul tablou care survenise era perfect vizibil de pe dealul viei noastre de la Valea Mieilor si etala ca in palma noul “castru” de campanie al trupelor cuceritoare din al doilea esalon sovietic care se stabilise chiar dincolo de albia Cricovului Sarat, spre intrarea Urlatiului, unde la limita Baraganului cantonase o subunitate de infanterie. Semnificativ era pentru cel ce privea ca astfel de esantioane ale Armatei Rosii au coplesit prin cantitatea lor inepuizabila faima blietzkrieg-ului. In vastitatea stepelor rusesti, pe noroaie si geruri cu troiene de zapada au infrant mitul invincibilitatii tehnice de razboi germane. Era dezolant, nu numai pentru prestigiul german, dar si pentru orgoliul european. Aceasta era adevarata fata a armatei lui Stalin, si nu expresia primului esalon mecanizat si blindat, care exprima eficacitatea inzestrarii de lupta cu tehnica americana primita prin Murmansk si Arhangelsk.