Bombardamentele

In restul lunii aprilie (1944) au fost dimineti intunecate, pline de ceata joasa, artificiala, declansata de nemti. Vizibilitatea era posibila numai la cativa metri. Prin ceata se distingeau zgomote infundate de motoare de avion.

Intr-o dimineata eram in curte, imbracat cu o camasa alba. Spre surprinderea mea am observat cum camasa se pata cu picaturi proaspete de sange care cadeau din ceata deasa. Pete compacte de sange au aparut si pe celelalte alei ale gradinii. Toate supozitiile ne duceau catre avarierea unui avion. Poate parti din el cu piloti raniti sau sfartecati se detasasera in vazduh. Sau poate un pilot ranit foarte grav se lansase prin parasutare.

Au venit si zilele frumoase, insorite, odata cu luna mai si timpul se scurgea in aceeasi nesiguranta. Beteala sclipitoare cu zumzetul ei continuu si imperceptibil lansata de aviatia de bombardament americana cu menirea de a deruta inregistrarile radarelor germane era acum o obisnuinta in decorul cotidian. Arareori, din adancul vazduhului se rostogoleau rezervoare suplimentare goale, de aluminiu, ale bombardierelor americane.

Bombardarea Ploiestiului incepea zilnic la orele 12 si lua sfarsit in jurul orelor 14. Simptomatic, dupa sunarea alarmei propriu-zise, anuntata prin radio de catre “Ilse Zwo” apareau in zarile sudice ale orizontului escadrile de vanatoare romanesti de la Mizil impreuna cu cele de la Targsor si Pipera. Cele aproape 60 de aparate IAR aveau menirea sa izoleze, sa hartuiasca si eventual sa doboare bombardiere americane razlete, avariate de puternica artilerie antiaeriana germana.

Un adevarat spectacol se declansa in noptiile in care britanicii de la RAF aveau misiunile lor in zona. Piloti desavarsiti, cautau sa penetreze si sa deruteze apararea concentrica a nemtilor. Totul debuta in alarmele nocturne prin modulatia scurta dar repetata a sirenelor de la uzine sau de la schelele sondelor. Imediat dupa, apareau fascicule de lumini puternice de la reflectoarele ce brazdau cerul, intersectandu-se sporadic cand pareau sa gaseasca pe inamic. In fine, cand avioanele ajungeau in zona vizata a obiectivelor, lansau multiple parasute luminoase care straluceau multicolor, spectaculos si feeric peste vai si dealuri, luminandu-le clar ca lumina zilei. Abia in final se dezlantuia canonada tunurilor antiaeriene, intrerupta de izbucnirea bombelor ce rabufneau infundat, de multe ori fara sa tinteasca obiectivul, ci numai pentru a usura bombardierul fugarit peste tot de reflectoarele necrutatoare.

A doua zi, linistea si pacea se instalau armonios printre dealuri si vai, dar numai pana la orele 12, cand caruselul reincepea prin aparitia inspaimantatoare si strivitoara a stolurilor argintii si sinistre din bataia soarelui. Avioanele se apropiau implacabil spre rafinariile orasului dupa un viraj prealabil de 120 grade est-vest, viraj ce oferea escadrilelor americane in misiune avantajul evident de a nu avea soarele in fata si de a pastra, dupa bombardament, directia de intoarcere spre Turnu Severin si spre Adriatica.
De multe ori cadenta si angajarea in formatie geometrica de lupta a zecilor de escadrile americane era dereglata, dar tactica bombardarii in covor reusise sa se impuna in ciuda avioanelor doborate sau neintoarse la bazele de plecare.

Dincolo de gara Albesti-Muru, pe campia dinspre Zanoaga, nemtii construisera un Ploiesti fals, care noaptea sa dea imaginea unui oras ce nu aplica corect prescriptiile unui camuflaj drastic, prin realizarea unor baracamente dotate cu lumini razlete care sa deruteze astfel orientarea britanicilor. Se spara astfel ca pilotii, hartuiti fiind de multimea de reflectoare, vor cauta sa-si plaseze bombele pe falsul Ploiesti.

Pentru toti copii si adolescentii din Valea Mieilor, aflati in refugiu si intr-o vacanta prelungita, dupa amiezile erau de regula o perioada placuta a zilelor fierbinti de vara, cel putin pana incepea sa se intunece. Grijile si tensiunea bombradamentelor era intrerupte cu desavarsire.
Se organizau meciuri de volei intre echipele Valea Mieilor si Urlati ce se jucau pe terenul improvizat de “La Mitica’ncura lume” (rascrucea de la gigantica soava), pe drumeagul din fundul vaii, acolo unde era si o bisericuta. Terenul il numiseram Bazarau. Din echipa vizitatoare a Urlatiului facea parte si internationalul ploiestean, student la medicina, celebrul Melonte Popescu. Mai erau si Puiu Tiganescu, baiatul primarului din Urlati, proaspat absolvent al Liceului Sf. Sava din Bucuresti si multi altii. Intorceam si noi vizita celor din Urlati care ne invitau, baieti si fete, sa ne scaldam la strandul unei societati petroliere din Valea Nucetului.