memorii Radu Mihai Dimancescu (1929-2017)

Anii primului razboi mondial si perioada interbelica


Iesirea Romaniei din neutralitate in vara lui 1916 debuteaza spectaculos pe frontul din Transilvania, dar la scurt timp armatele romane sunt nevoite sa se retraga strategic in Moldova. Bucurestiul este ocupat de maresalul Mackenzen. Regele Ferdinand si guvernul Bratianu se retrag la Iasi (noiembrie 1916). Dupa 7 luni de acalmie, armata romana bine inarmata si reorganizata rezista eroic la Marasesti, Marasti si Oituz (vara lui 1917).

Radu Grunau participa la retragerea armatei romane si il gasim pe frontul din Moldova, ca tanar ofiter de cavalerie. Familia se refugiaza din Bucuresti la via din Valea Mieilor, iar Paul Adolf Grunau lucreaza la Ocolul Silvic Verbila, in imediata apropiere a Urlatiului.
In Bucuresti, la inceputul anului 1918, guvernul lui Marghiloman se straduia sa apere interesele romanesti intr-o capitala ocupata de trupele germane. La via din Valea Mieilor fetita cea mica, Alice (14 ani), este muscata de un caine turbat. Tata si fiica sunt obligati sa calatoreasca pe calea ferata la Bucuresti, pentru tratament. Cei doi gasesc casa din strada Paris (aleea Blanc la acea vreme) ocupata de armata germana. Nemtii se poarta totusi ca un ocupant civilizat, sensibilizat ca li se vorbeste intr-o germana pura.

Paul Adolf Grunau, nascut la Valsanesti in 1860, isi petrecuse copilaria si adolescenta din anii scolii la Halle in Germania de sud, fiind in gazda la un pastor. De retinut ca pastorul german instaurase relatii corecte dar austere, concretizate intr-o poveste din care reiesea ca in fiecare seara la masa celor doi i se servea pastorului un ou rascopt. Partea repartizata lui Paul Adolf Grunau era intotdeamuna capacelul oului, taiat cu grija de acesta…

Inca din anii premergatori celui de-al doilea razboi mondial, gospodaria agricola si muncile in vie erau coordonate de un vier. Vierul se numea Tudor Tanase si impreuna cu tiganca sa, Manda, a renuntat sa locuiasca 20 de ani la propria sa locuinta din Arionesti, cartier marginas al targului Urlati. Din casa care i s-a oferit, situata in vie, a asigurat continuitatea muncilor si paza atunci cand proprietarii erau cu rostul lor in Bucuresti.

In perioada interbelica, odata cu primii ani prosperi de pace, Paul Adolf Grunau a angajat un nou vier, un ardelean cumpatat, serios si tacticos in tot ce facea. Se numea Nicolae Achim si avea o nevasta puternica, artagoasa, cu gura mare, luata din “regat”, care i-a preluat total atributiile prin 1940 cand mos “Macanae” cum ii spuneam eu si sora mea Teti a devenit tot mai static, ros de un reumatism necrutator, dar la fel de chibzuit. Mos Nicolae si Dobrita lui (mult mai tanara) locuiau cu Geta, nepoata lor, fata cu carte, care mai tarziu a ajuns angajata noastra la Bucuresti in casa din Sanatescu nr. 50 pentru cativa ani.

Pe perioada anilor in care s-a ocupat direct de consolidarea gospodariei viticole, Paul Adolf Grunau a facut-o muncind si investind continuu , “nemteste”.
La vila s-a inchis marea veranda, facand-o functionala si primitoare, cu ferestre mari, incadrate de arcuri de bolta si pardoseli din dale mozaicate. S-a adaugat o camera noua, camera cu intrare la scara exterioara, denumita "camera lui Nenea Radu".

Desavarsirea estetica crea stil in tot ceea ce se realizase in jurul casei din Valea Mielilor, intrucat imaginile nou create dadeau o personalitate si o noblete peisagistica.

Drumul comun ce deservea proprietatile celor trei (2 Eustatiu si un Grunau) dupa circa 150 metri de urcus usor cotea la stanga, intrand in proprietatea lui Paul Adolf Grunau. De aici exista un sistem de alei delimitate printr-un gard viu sau bare lemnoase pe stalpisori ce separau parcelele cultivate cu flori (marea majoritate) sau legume. Pomii fructiferi erau plantati pe flancurile aleilor. Acestea aveau gabaritul unui autocamion, carute sau trasuri si ajungeau in spatele vilei la pivnite sau la crame, inconjurand cladirea vilei Radalicella, dupa care reveneau pe fatada principala a constructiei, racordandu-se cu sensul de intrare.
In dreptul fatadei principale, aleea care ocolea cladirea, venind din spate, lasa libera perspectiva frontala a vilei, unde era o peluza larga de iarba tunsa si randuri de trandafiri, avand extremitatile delimitate printr-o alee semicirculara flancata cu petunii.
Vis-à-vis de fatada principala si gradina mentionata, se situa, peste un gard de sarma, via Spitalului Brancovenesc. In orizontul indepartat se zarea albia Cricovului Sarat, serpuind molcom si aliniamentul soselei Albesti-Paleologu - Urlati, avand in plan secund dealurile brazdate de vii de la Ceptura pe fundalul dominant al Istritei. La Poalele Istritei se afla Pietroasele, unde la 1837 doi tarani descoperisera tezaurul “Closca cu puii de aur”.

Pe fatadele laterale ale viei Radalicella, la o distanta de 4m de zidaria constructiei, era plantat cate un paravan protector din thuya inalta de 6m. Aleea principala din fata cladirii se intindea 50 de metri spre via propriu-zisa, pana la razorul transversal. Una din aleile laterale care flancau peluza frontala de iarba era prevazuta la capatul ei cu vita cataratoare. Pe aici era accesul pietonal al persoanelor care veneau pe jos in proprietate, dupa ce escaladau niste trepte racordate la drumeagul de acces.
Pe versanturile dealului apartinand curtii, in dreptul aleii principale, se distingeau trei ciresi uriasi amplasati la distanta, prevazuti cu leagan si banci de lemn, care pentru mine si sora mea, Teti, ocupau un loc aparte in amintirile legate de anii de neuitat ai copilariei noastre.

In conditiile arsitei pronuntate, in trei locuri dispersate ale viei, Paul Adolf Grunau plantase niste poienite in jurul unor nuci. Tanti Ella, matusa mea, a luat legatura cu mos Nicolae “vierul” care era mai putin “mos” atunci, si a comandat executarera “la meserie” a unor banci si mese pentru odihna.

La fiecare doua zile sacaua tractata manual (butoi fixat pe cadru si roti) iesea pe drumul de acces al celor trei proprietari si dupa 200m prin curtea lui Titica Eustatiu ajungea la capatul drumului, la teava prin care curgea tot timpul apa rece si cristalina de la marginea padurii. La intoarcere, butoiul fiind plin si drumul in vale, ritmul sacalei era mai naravas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu